HomeStiriSoftware › Alerta pentru gameri - un nou troian

Alerta pentru gameri - un nou troian

22 august 2011 | 15:41
Bitdefender a identificat un nou tip de malware care vizeaza gamerii.
Alerta pentru gameri - un nou troian
Trojan.Antiminer.A creeaza o retea de calculatoare infectate controlate de la distanta si se foloseste de resursele sistemelor compromise pentru a produce monede virtuale de tip Bitcoin.

Pentru ca paritatea Bitcoin - dolar american este de 1 la 15, infractorii cibernetici vizeaza in special sistemele cu acceleratorare grafice performante, care sa ii ajute sa creeze monedele virtuale. De aceea, comunitatea gamerilor este cu precadere expusa riscului de a se infecta cu troianul Trojan.Antiminer.A, dat fiind faptul ca pasionatii de jocuri pe calculator au nevoie de sisteme puternice care sa poate reda toate efectele vizuale din jocurile moderne.

"Cei care descarca jocuri de pe torrente sau din retele de tip peer-to-peer sunt in special expusi riscului de a se infecta cu acest troian, care vine la pachet cu un "miner"– o aplicatie legitima necesara pentru a crea monezi virtuale Bitcoin. Le recomandam acestora sa isi scaneze calculatoarele, mai ales daca au remarcat probleme de grafica in ultima perioada",sugereaza  Catalin Cosoi, Head of BitDefender Threats Lab. "Misiunea troianului este inlesnita de faptul ca, in general, pasionatii de jocuri pe calculator evita sa foloseasca protectie antivirus, din cauza prejudecatii ca astfel de programe le-ar afecta performanta calculatorului", a continuat Cosoi.

In sistemul Bitcoin, monedele sunt create print, un procedeu care presupune executarea unor calcule matematice complexe. In functie de acestea, se creeaza si monedele, ceea ce inseamna ca un singur "miner" – chiar daca este pus in miscare de un accelerator puternic – poate calcula si respectiv crea, un numar limitat de monede intr-o zi. Asa se explica faptul ca infractorii cibernetici vizeaza un numar foarte mare de calculatoare, care sa actioneze ca un sistem capabil sa proceseze cantitati mari de date, transformandu-le apoi in monede Bitcoin. Cu cat creste numarul de calculatoare, cu atat sunt create mai multe monede si statistic vor fi mai multe sanse ca premiul de 50 de monede, acordat la intamplare participantilor la minerit, sa ajunga in buzunarele virtuale ale celor care controleaza reteaua.

Acesta este doar unul dintre modurile in care infractorii cibernetici pot profita de sistemul Bitcoin. Expertii Bitdefender avertizeaza ca in perioada urmatoare atacurile asupra acestui sistem se vor inmulti.

Pentru cei care nu folosesc Bitdefender, un utilitar de dezinfectie gratuit poate fi descarcat de aici.
Citeste mai multe despre: , ,
Matei Hanea

Ce parere au cititorii

Nici un comentariu

Logheaza-te ca sa poti comenta.
Discuta online cu un psiholog oricand!